Ca să obțină prima victorie în deplasare, antrenorul Dusan Uhrin jr a înlocuit aproape o jumătate de echipă. Cu Dorin Goga titular și cu Lukas Magera mijlocaș central, Poli arată mult mai periculoasă Întors din cantonamentul austriac cu o formulă de start în cap, antrenorul ceh a realizat din prima etapă că aceasta nu funcționează cum trebuie. Mai mult, dușul rece primit la Mediaș și perspectiva demiterii l-au făcut pe Dusan Uhrin jr să ia măsuri drastice în echipă.
Poate cea mai importantă a fost schimbarea lui Pedro Taborda cu Fane Pantilimon. Portughezul, desemnat de ceh în vară drept primul portar al echipei, a luat șapte goluri în trei meciuri, în timp ce internaționalul de tineret a primit doar unul în două meciuri, având și parade impresionante. Cealaltă schimbare importantă o reprezintă titularizarea lui Dorin Goga. Tupeul pozitiv al atacantului s-a simțit la Buzău, spre deosebire de ceea ce a arătat Gigel Bucur în acest început de sezon. Incursiunile clujeanului pe partea stângă au adus ambele goluri, la primul fiind autor, iar la al doilea pasator decisiv pentru Rusic, un alt fotbalist care s-a impus ca titular. Surpriza începutului de sezon este masivul atacant ceh Lukas Magera, care, după ce a înscris la debut, a fost reprofilat ca mijlocaș central, unde se dovedește util atât la deposedare, cât și la creație, de unde a trimis mai multe pase bune, una fiind concretizată de Goga, la Buzău.
Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER